Proiecte


VIN BANII EUROPENI PENTRU CURTEA DE ARGEŞ

1 sep 2010

La Primăria Curtea de Argeş a fost semnat contractul de finanţare pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. La eveniment au participat reprezentanţi locali: deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, primarul Nicolae Diaconu, autorităţi judeţene, preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu şi oficiali de la minister.

detalii


Pactul naţional pentru promovarea programului naţional de autostrăzi

1 mar 2010

Convins că dezvoltarea infrastructurii reprezintă proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani, îngrijorat de perspectiva că fără drumuri dezvoltate, economia va fi în derivă, iar criza va produce efecte greu de contracarat, invit toţi reprezentanţii partidelor politice parlamentare să susţină : PACTUL PENTRU PROMOVAREA PROGRAMULUI NAŢIONAL DE AUTOSTRĂZI.

detalii


Curtea Domneasca de Arges - Capitala a turismului Romanesc

24 ian 2009

Deputatul Mircea Drăghici şi-a început mandatul în forţă! Una dintre principalele promisiuni cuprinse în oferta sa electorală pentru Colegiul Curtea de Argeş a prins deja contur. Este vorba despre „CURTEA DOMNEASCĂ DE ARGEŞ - CAPITALĂ A TURISMULUI ROMÂNESC".

detalii


Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene - 15.03.2013

15 mar 2013


Revista presei argesene - 14.03.2013

14 mar 2013


Revista presei argesene - 5.03.2013

5 mar 2013

Mircea Draghici invitat la Antena 3

LA UN AN DE MANDAT,DEPUTATUL MIRCEA DRĂGHICI INAUGUREAZĂ O SALĂ DE OPERAŢII ULTRAMODERNĂ LA SPITALUL DIN CURTEA DE ARGEŞ

1 dec 2009

Eveniment de excepţie, miercuri, 2 decembrie, la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş. Începând cu ora 12.00, în această unitate medicală va fi inaugurată o sală de operaţii ultramodernă, dotată cu aparatură de ultimă generaţie, trusă laparoscopică şi instrumentar performant, exact ca în spitalele din Capitală. Investiţia, care se ridică la 5 miliarde lei vechi, a fost asigurată de către deputatul PSD, Mircea Drăghici.


MIRCEA DRĂGHICI A DESCHIS CABINET PARLAMENTAR LA NUCŞOARA

29 nov 2009

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a inaugurat sâmbătă cabinetul parlamentar din comuna Nucşoara.


În două săptămâni, aparatură modernă la Spitalul Municipal

16 nov 2009

Banii pentru această aparatură, care de altfel este una foarte performantă au fost obţinuţi de către deputatul PSD al colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici.





Program audiente cabinete deputat Mircea Draghici

Pitesti, cladirea Prefecturii, etaj II, cam. 85, tel 0248.223.188

Curtea de Arges, joi, 12.00 - 14.00, tel. 0788.715.180

Comuna Aninoasa, vineri, 16.00 – 17.30, tel. 0720.058.901

Comuna Bradulet, vineri, 18.00 – 19.30, tel. 0760.234.877 sau 0745.961.895

Comuna Albestii de Arges, sâmbata, 10.00 – 11.30, tel. 0745.775.015

Comuna Arefu, sâmbata, 12.00 – 13.30, tel. 0754.254.146

Comuna Nucsoara, joi, 15.00 – 16.30, tel 0742.775.874

 

Birou Audit Institutional

Sos. Kiseleff, nr.10, sector 1, Bucuresti, tel. 0733.558.335


Declaraţie privind politica externă a României

10 iun 2013

România redevine un stat cu un cuvânt de spus în politica internaţională.  În ultimul an, prim-ministrul Victor Ponta a bifat o serie de întâlniri şi vizite oficiale în Franţa, Danemarca, Austria, Italia, Belgia şi Polonia. Săptămâna aceasta este marcată de două evenimente speciale şi anume vizita  premierului în Germania şi în Slovacia.  Deplasarea premierului în Germania este cu atât mai importantă cu cât ultima vizită a unui premier român în această ţară, şi la acest nivel, a avut loc în 2006.

Mircea Drăghici a sărbătorit copiii din Nucşoara, Berevoieşti, Aninoasa şi Corbi

1 iun 2013

Deputatul PSD Mircea Drăghici a continuat tradiţia şi a sărbătorit Ziua de 1 iunie printr-o petrecere de basm oferită în dar copiilor din Nucşoara, Berevoieşti, Aninoasa şi Corbi! Dacă în anii precedenţi a sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului alături de micuţii din Curtea de Argeş, anul acesta deputatul social democrat a decis să îndrepte personajele copilăriei într-o superbă zonă montană.

Rezilierea contractului cu Bechtel, un prim pas pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania

31 mai 2013

Joi, 30 mai 2013, guvernul condus de premierul Victor Ponta a anunțat oficial rezilierea contractului cu Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania.

În acest sens, deputatul PSD Mircea Drăghici  și-a exprimat convingerea că rezilierea reprezintă un semnal foarte bun pentru colegiul pe care îl reprezintă în Parlament, prin prisma premiselor de finalizare a autostrăzii Transilvania, inclusiv a tronsonului Pitești-Sibiu, în perioada programatică financiară viitoare.


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Ecaterina Andronescu


Ion Iliescu


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Primaria Municipiului Curtea de Arges